ISTORIC

MOTTO

O nouă educaţie a tinerimii e una din marile necesităţi ale ţării. Ea trebuie să o facă în marginile cuminţeniei, activă şi plină de încredere în ea.

Dar primejdia stă în aceea că, la vârsta lor, tinerii confundă această siguranţă atât de necesară, cu lipsa de respect şi sfidare.

Nimic nu poate înfrâna această pornire decât o lectură bună dând contactul cu spiritele mari. Societatea aceasta, care le-a purtat atâta grijă, are în această direcţie un rol mare de îndeplinit!

Nicolae Iorga

Nu putem vorbi de prezentul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” ignorându-i trecutul!…Se ştie că anul 1877 a avut în viaţa ţării o însemnătate imensă: Independenţa României.

Evenimentul a produs o înviorare a neamului, o redeşteptare a spiritului de jertfă, un entuziasm de nedescris…

În legătură directă cu această atmosferă a vremii, o mână de elevi interni ai Liceului bucureştean Matei Basarab printre care: Aurel Şeicaru, Dumitru Soreanu, fraţii Olăneşti, Alexandru Ionescu, Petre Popovici, Alimănescu şi Nanu-Muscel, s-au înţeles între ei ca să înfiinţeze o societate literară şi ştiinţifică sub directa îndrumare a şcolii, care să se preocupe de creşterea tineretului român în spiritul patriotic, cultural şi creştin.

Şi … pentru că trebuia să aibă un nume, i-au spus „TINERIMEA ROMÂNĂ”.

Odată instituţia fondată urma să-şi înceapă şi activitatea.

Dar unde şi mai ales în ce mod? De unde să-şi procure documentarea? Ideea salvatoare a venit de la unul dintre membri care întâmplător văzuse în vitrina Librăriei Socec un manual ştiinţific în patru volume „Les merveilles de la Science” de Louis Figuier şi care în opinia lui îi va ajuta în munca începută.

După mai multe tentative în a-l procura (preţul era de 40 de lei – sumă mare pentru acele timpuri) reuşesc în cele din urmă să-l achiziţioneze şi mult dorita lucrare va fi tot restul vieţii lor, izvorul de consultanţă şi de documentare.

Absolvind liceul şi intrând la Universitate membrii Societăţii lăsau în urmă copilăria şi intrau în adolescenţă urmând un drum frumos, dar animaţi de aceleaşi dorinţe. Un rol hotărâtor în destinele „Tinerimii române” l-a avut prof. Nae S. Dumitrescu – un iluminat, un om energic şi de un entuziasm debordant, care o dată devenit Preşedintele ei a condus-o cu dragoste şi îndârjire timp de decenii… Obiectivul principal al Societăţii a fost stimularea elevilor merituoşi. Pentru reliefarea calităţilor acestora s-au iniţiat concursuri pe diferite ramuri de activitate acordându-se premii şi medalii.

Ideea a venit de la Ion Zamoil (fost rector al Universităţii din Bucureşti şi membru onorific al societăţii). În 1885 au loc concursuri primare între şcolile din Bucureşti, în 1893 concursurile cuprind şi şcolile rurale şi abia în 1897 se organizează şi concursuri secundare. Încă din 1895 concursurile pur culturale se completează cu acelea de lucru manual, iar din 1901 cu acelea sportive.

Concursurile anuale – adevărate „Olimpiade şcolare ale României” – aveau un scop bine definit. Ele nu erau o simplă verificare a cunoştinţelor asimilate în şcoală, ci căutau să pună în valoare însuşirile intelectuale sau artistice ale elevilor, înclinările lor fireşti spre cultivarea a tot ce-i românesc. În anul 1897 are loc primul concurs de limba română din ţară. Profesorul Gr. Tocilescu – cunoscutul istoric, scrie un raport din care
am spicuit: „În alegerea subiectelor pentru concurs, comisia a fost condusă de convingerea că prin şcoală şi numai prin şcoală se poate deştepta, întreţine şi conserva simţământul naţional”.

O atenţie deosebită se acorda lecturii. În sprijinul stimulării ei societatea oferea cărţi cu ajutorul unor editurii sau oameni de bine.

Un alt obiectiv al său erau excursiile la care participau atât cadrele didactice, cât şi elevii. Premianţii beneficiau de o excursie la locurile istorice ale patriei.

Memorabilă rămâne excursia făcută în anul 1928 la Călugăreni – loc ce evocă vitejia ostaşilor români împotriva oştirii otomane de la 23 august 1595. Un mod de expresie esenţial era organizarea de conferinţe la care luau parte şi ţineau prelegeri mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei din acea vreme. În acest context la 24 ianuarie 1915 pe scena Ateneului român (a cărui impresionantă frescă ce reprezintă întreaga istorie a poporului român a fost executată de pictorul Costin Petrescu – el însuşi membru al societăţii) Barbu Ştefănescu-Delavrancea a rostit un discurs memorabil tratând problema patriotismului, Octavin Goga a recitat versuri, iar marele muzician George Enescu s-a aflat la pupitrul orchestrei. În perioada interbelică „Tinerimea română” a organizat diferite activităţi (care alegorice, expoziţii) cu scopul vădit de a da cinstire înaintaşilor şi de a antrena şi mobiliza tineretul la o nouă viaţă. Astfel, premianţii au participat printre altele la amplasarea unei troiţe de lemn la „mormântul” lui Mihai Viteazu de la Câmpia Turzii şi la dezvelirea bustului compozitorului şi dirijorului Ion Vidu de la Lugoj.

Omagiile anuale, la Mormântul Eroului necunoscut din Parcul Carol I din capitală, rememorând faptele celor care s-au jertfit şi au contribuit la înfăptuirea Marii Unirii din 1918 şi ridicarea de monumente ale Eroilor în întreaga ţară întregesc acest şir de manifestări.

Din obiectul de activitate nu puteau lipsi desenul şi muzica – ce apărea în mod frecvent ca temă de întrecere de emulaţie între elevi, ca disciplină de studiu în şcoală, precum şi de propagare în masele sociale. Concursurile de cântece şi jocuri populare au sporit interesul şi dragostea pentru comorile noastre de artă populară, iar cele de coruri şi fanfare au avut un mare ecou. Între anii 1888 – 1944 Societatea a avut o revistă proprie în care se regăseau cu predilecţie materiale ce ţineau de activitatea sa, dar şi informaţii din viaţa socială. Unul dintre conducătorii ei a fost ilustrul profesor, Vasile Pârvan, fost premiant al societăţii.

Neavând un sediu propriu – menţionăm că membrii societăţii şi-au exprimat acest gând încă din anul 1889, Primăria Bucureşti i-a oferit în anul 1912 un teren de 547 m2 pentru rezolvarea acestei stringente probleme. La 25 mai 1924 a fost pusă piatra de temelie a clădirii din str. Schitu Măgureanu nr. 4 ce avea să devină „PALATUL SOCIETĂŢII TINERIMEA ROMÂNĂ”.

Pentru proiectarea acestui edificiu s-a apelat la serviciile arhitectei Virginia Haret-Andreescu (prima femeie arhitect din lume) lucrarea fiind coordonată de arh. Raul Negru şi ing. Valer Paler.

Edificiul era multifuncţional: la subsol o tipografie şi o sală de restaurant, la parter o bancă proprie şi spaţii de închiriat. Etajul I cuprindea sala de festivităţi şi anexele sale. La etajul al II-lea erau camere de dormit, iar la al III-lea, administraţia revistei. Etajul al IV-lea era compus din sala mare, un muzeu etnografic, biblioteca şi administraţia societăţii.Ridicarea sa costa 32 milioane de lei şi societatea n-avea în vistierie decât suma de 300.000 lei! Aşa că a fost nevoie de eforturi enorme şi de găsirea unor soluţii.

O parte din bani s-au procurat prin colectă publică (chiar Nicolae Iorga a donat o sumă importantă) iar o alta a fost procurată prin împrumuturi ce aveau să fie returnate după terminarea construcţiei prin închirierea spaţiilor iniţial gândite.

În anul 1928 Societatea „Tinerimea română” urma să sărbătorească 50 de ani de existenţă şi dorinţa era ca evenimentul să se petreacă în noul sediu.

Astfel că la 15 septembrie 1927, preşedintele ei Nae S.Dumitrescu şi secretarul său N. Zlotescu, în numele iniţiatorilor făceau un nou apel pentru strângerea de fonduri necesare finalizării construcţiei în acel an, dar inaugurarea a avut loc abia în anul 1935 după o muncă tenace şi de mare calitate.

Cel de-al II-lea război mondial a fost un alt prilej de suprem sacrificiu. Printre cei căzuţi la datorie pentru Ţară şi Marile idealuri Naţionale s-au aflat şi bravi ostaşi care au participat la activităţile „Tinerimii române”. După încheierea sa, această „apartenenţă” a celor rămaşi în viaţă în loc să le aducă aprecieri şi de ce nu şi avantaje, le-a adus multe necazuri aplicate de noul regim totalitar instaurat. Dar nu numai oamenii au avut de suferit, ci şi clădirea în sine! Treptat, prin ignoranţă şi proastă gospodărire s-a degradat moral şi fizic. Ea a fost atribuită U.T.M. mai apoi U.T.C. care avea ca sarcină promovarea cântecului şi jocului popular atât în ţară, cât şi peste hotarele ei.

De-a lungul anilor respectiva instituţie şi-a lărgit sfera de activitate cuprinzând mai toate genurile artistice.

Aici au activat importanţi artişti ai României, începând cu anul 1947 când s-a înfiinţat „Ansamblul Artistic al Tineretului” şi până la Revoluţia din decembrie 1989. După această dată conducerea Tinerimii Române a fost preluata de dirijorul Voicu Enăchescu care s-a luptat, precum predecesorii săi pentru ca instituţia să reintre în drepturi.

Aşa se face că în anul 1991 pe când în fruntea Ministerului Culturii se afla Andrei Pleşu, prin Hotărâre de Guvern îşi recapătă numele de „Tinerimea română” şi mai târziu şi renumele … În prezent Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” după mai mulţi ani de consolidare, modernizare şi restaurare cu fonduri alocate de Ministerul Culturii.