ANSAMBLUL FOLCLORIC “CUNUNA CARPAȚILOR” ÎN CONCERT LA PALATUL “TINERIMEA ROMÂNĂ”

Miercuri, 20 mai 2026, ora 16:00, la Palatul Tinerimea Română, din Bulevardul Schitu Măgureanu,nr.4, va avea loc un concert sub genericul „FLORI DE MAI”, susținut de Orchestra de muzică populară a Ansamblului Folcloric „Cununa Carpaților”, dirijat de Dan Ionescu, care își desfășoară activitatea în cadrul Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, instituție prețuită pentru efortul continuu de creare a unui mediu de exprimare și promovare a tinerilor, din cadrul căreia mai fac parte și alte formații artistice de anvergură: Corul de cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”, Cvartetul „Arcadia”, Ansamblul „Violoncellissimo”, Orchestrele Naționale de Tineret și Orchestra „Junior”.

La evenimentul mai sus amintit vor participa tineri soliști vocali și instrumentiști – elevi ai Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti din București, după cum urmează: Carla Lifșin, Rebeca Neacșu, Alexandra Pițu, Olena Hamurar, Ingrid Curt (nai), și Cristian Ioniță (acordeon). Profesori coordonatori: Ramona Urjan, Luiza Trandafir, Loredana Streche, Cristian Moroianu, Costel Zaharia. Responsabil Catedra de Muzică Vocală Tradițională Românească și instrumente Populare: Prof. Victor Marian Matei.

Nu ratați această ocazie de a vă întâlni cu folclorul, o floare atât de rară pe scenele bucureștene…

Similar Posts