CORUL DE CAMERA PRELUDIU – CONCERT DE COLLINDE LA ATENEUL ROMAN
[:]
[:]
Concertul tradițional de colinde al Corului de cameră Preludiu al Centrului Național de Artă “Tinerimea Română” dirijat de Voicu Enăchescu va avea loc în această seară la Ateneul Român de la ore 19.00. Acest concert reprezintă din punct de vedere valoric unul dintre momentele de vârf ale manifestărilor de gen în pragul sărbătorilor de iarnă….
[infobox style=’info’ static=’1′] CORUL DE CAMERĂ PRELUDIU dirijat de VOICU ENĂCHESCU – ansamblu al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română participă ca invitat special pe 5 iulie la IAŞI, la a III-a ediţie a Festivalului Coral Internațional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, iar pe 6 iulie va concerta la Piatra Neamţ. Festivalului Coral Internațional pentru Tineret…
Sâmbătă, 24 iunie, Palatul „Tinerimea Română” găzduieşte evenimentul “Hai să ne-ntâlnim sâmbătă seară“, compus din Expoziția „Preludiu interbelic” – sala Foaier, ora 18.30 şi concertul Corului de Cameră ,,Preludiu-Voicu Enăchescu”, dirijat de Andrei Stănculescu de la ora 19, în program lucrări în aranjamentul lui Ioan Dobrinescu. Vor dansa Elena Duicu și Robert Andrei Vlădescu, iar evenimentu în ansamblu este…
Anotimpurile copilăriei cu corul Preludiu, pe 1 iunie, la Palatul Tinerimea Română Sâmbătă 1 iunie, de la ora 19.00, în ambianța de poveste a Palatului Tinerimea Română, Corul de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu dirijat de Andrei Stănculescu propune o incursiune plină de fantezie și culoare în Anotimpurile copilăriei, o lume sonoră imaginată de compozitorul…
Corul de Cameră “Preludiu” al Centrului Național de Artă Tinerimea Română, creat și condus de dirijorul Voicu Enăchescu, va concerta sâmbătă 05 octombrie de la ora 17.00 la Biserica Romano-Catolică “Înălțarea Domnului” din Câmpulung Moldovenesc. Prezență constantă în cadrul tuturor evenimentelor importante din activitatea corală din România, Corul de Cameră “Preludiu” va fi de această…