Orchestra Română de Tineret şi Cristian Mandeal la Cluj-Napoca şi Viena

Într-o serie de apariţii internaţionale de înalt nivel, Orchestra Română de Tineret îşi continuă traseul de succes printr-o serie de concerte pe care le va susţine la Cluj-Napoca şi Viena la sfîrşitul lunii octombrie sub bagheta lui Cristian Mandeal în serile de 25, 26 şi 28 octombrie, principalul organizator al evenimentelor fiind Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română.

Tinerii muzicieni români vor apărea pentru prima oară în această formulă la Cluj- Napoca, la Auditorium Maximum, în două concerte programate duminică, 25 şi luni, 26 octombrie de la ora 19. Soliştii celor două seri vor fi pianista Olga Scheps în Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în do minor de Rachmaninov şi respectiv violonistul Roman Kim în Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestra în Re major de Paganini, două opusuri spectaculoase care vor atrage fără îndoială pretenţiosul public clujean la întâlnirea cu cei doi tineri solişti şi cu nu mai puţin tinerii membrii ai orchestrei dirijate de Cristian Mandeal. În privinţa repertoriului simfonic, în primul concert Orchestra Română de Tineret va prezenta Rapsodia I de Enescu şi Simfonia a VI-a de Ceaikovski, iar în al doilea Rapsodia spaniolă de Ravel şi aceeaşi superbă simfonie ceaikovskiană în partea a doua.

Concertul de la Viena al Orchestrei Române de Tineret, organizat în colaborare cu Jeunesse Musikalische Jugend Osterreichs va avea loc la Wiener Konzerthaus pe 28 octombrie, de la ora 19.30 şi va avea în program George Enescu – Rapsodia op. 11 nr. 1 în La major, Maurice Ravel – Rapsodia spaniolă, P.I. Ceaikovski – Simfonia a VI-a op. 74 „Patetica”, fiind susţinut sub bagheta aceluiaşi Cristian Mandeal, cel care le conduce evoluţia tinerilor muzicieni încă de la înfiinţarea orchestrei în 2008, la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu, actualmente manager al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română.

Evenimentele sunt organizate de Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, cu sprijinul Institutului Cultural Român, coorganizatori fiind la Cluj-Napoca asociaţia culturală Notes & Ties, iar la Viena Jeunesse Musikalische Jugend Osterreichs, sponsor BRD – Groupe Société Générale, parteneri Fundaţia Prietenii Muzicii “Serafim Antropov”, Lanto Communication. Partener media : Radio România.

Orchestra-Romana-de-Tineret-la-CLUJ
FOTO