Orchestra Română de Tineret în concert extraordinar la Istanbul de Ziua Națională a României

În data de 5 decembrie 2017, de la ora 20.00, la Istanbul, în sala mare de spectacole a Centrului Cemal Reșit Rey, va evolua Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal, având-o ca solistă pe violonista Ioana Goicea.

Evenimentul este organizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Institutul Cultural Român şi Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, în colaborare cu Primăria Metropolitană Istanbul.

În programul concertului sunt incluse lucrări românești și compoziții din repertoriul universal : Gioacchino Rossini – Uvertura Barbierul din Sevilla, Ciprian Porumbescu – Balada pentru vioară și orchestră, Antonín Dvořák – Dans slav op. 46 nr. 8, George Enescu – Rapsodia op. 11 nr. 2 în Re major, Johannes Brahms – Dans ungar nr. 5, Camille Saint Saëns – Introducere și Rondo Capriccioso op. 28, Aram Hachaturian – Adagio din baletul Spartacus, Sabin Păutza – Russian Medley, Johann Strauss – Valsul Imperial.

Sala de concerte poartă numele marelui compozitor turc Cemal Reşit Rey și a fost inaugurată în martie 1989. Este una dintre cele mai importante din Turcia şi găzduiește cu precădere concerte de muzică clasică. Cu o acustică excepţională şi cu o capacitate de peste 800 de locuri, centrul cultural Cemal Reşit Rey este unul dintre partenerii importanți ai Institutului Cultural Român “Dimitrie Cantemir” din Istanbul, în această sală fiind găzduit pentru al treilea an consecutiv concertul dedicat Zilei Naționale a României.

Orchestra Română de Tineret a fost înființată în anul 2008, la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu şi a dirijorului Cristian Mandeal, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov”. A devenit foarte rapid un nume de referință pe scenele naționale și internaționale, reunind tineri artişti valoroşi din România și Republica Moldova. După susținerea unor concerte de succes pe scena Ateneului Român, a Radiodifuziunii Române şi a Sălii Palatului, a urmat participarea în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia din 2011, dar și deschiderea oficială a primei ediţii a Festivalului Internaţional „Sergiu Celibidache”. Au urmat apoi concerte internaționale notabile la Paris, Strasbourg, Roma, Berlin etc. De asemenea, ca o recunoaştere a meritelor artistice deosebite, în anul 2011, Orchestra Română de Tineret a devenit membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. Din 2014, activitatea Orchestrei Române de Tineret se desfășoară sub coordonarea Centrului Național de Artă “Tinerimea Română.

Cu sprijinul: Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“, Institutului Cultural Român, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Observator Cultural, Liternet, Mediatrust