Orchestra Romana de Tineret alaturi de compozitorul VLADIMIR COSMA in turneu in Franta si Elvetia

Orchestra Română de Tineret va susţine 4 concerte
Vladimir Cosma – 50 de ani de succes în Elveţia şi Franţa

Moment excepțional de intersecție dintre cultura română și cea franceză, opera compozitorului Vladimir Cosma, care a marcat cinematografia franceză a anilor ’70 va fi adusă din nou în luminile rampei în interpretarea Orchestrei Române de Tineret în patru mari săli de concert din Franța și Elveția, în perioada 9-14 februarie.

De asemenea, ansamblul Violoncellissimo condus de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu va susține în seara zilei de 13 februarie la Ambasada Română din Paris un concert – parte a unei seri culturale dedicate sarbătoririi nașterii lui Constantin Brâncuși – eveniment în cadrul căruia va fi invitat și prozatorul francez de origine română Dumitru Țepeneag.

Cele patru concerte ale acestui turneu extraordinar vor avea loc în data de 09 februarie – sala Arena din Geneva, 10 februarie – sala Amphithéâtre din Lyon, 11 februarie – sala Zénith din Rouen și 14 februarie – sala Zénith din Lille.

De la Rabbi Jacob la La Boum, Le Grand Blond, l’As des As și Diva sau Realty alături de multe alte legendare succese vor fi în programul unui show extraordinar care va aduce pe scenă alături de cei 75 de instrumentiști ai Orchestrei Române de Tineret un combo de jazz, un cor mixt, un cor de copii și o pleiadă din cei mai apreciați soliști ai scenelor franceze din care vor face parte și reputați artiști români precum soprana Irina Baianț, țimbalistul Marius Preda și violonistul Rafael Butaru.

Pe scenă se vor afla așadar peste 200 de artiști, instrumentiști și coriști, dar și soliști virtuozi sau cântăreți. Apreciați de către compozitor ca cei mai valoroși muzicieni cu care a colaborat de-a lungul carierei sale, membrii Orchestrei Române de Tineret au avut parte de ovațiile a peste 2500 de spectatori cu ocazia concertului de la Palatul Congreselor din Paris în octombrie 2016, eveniment care a marcat deschiderea proiectului Vladimir Cosma 50 de ani de succes.

Cu sprijinul: Centrului Național de Artă Tinerimea Română, Institutului Cultural Român
Partener: Fundația Prietenii Muzicii „Serafim Antropov”
Parteneri media : Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Observator Cultural, Q Magazine