CVARTETUL ARCADIA LA ATENEUL ROMAN – CONCERT IN PREMIERA LA FESTIVALUL INTERNATIONAL VARA MAGICA 2020

După patru concerte în care Curtea Ateneului Român a fost arhiplină de publicul venit să împărtăşească emoţia muzicii interpretate şi ascultate pe viu, Festivalul Internațional „Vara Magică” va continua cu concertul Cvartetului ARCADIA, care va susţine un recital pe data de 29 iulie, de la ora 20, urmat în seara de 30 iulie, pe aceeaşi scenă, de Orchestra Camerata Regală dirijată de Constantin Adrian Grigore, solistă violonista Rebekka Hartmann.

            Pentru prima dată în aer liber, Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a noua oară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în această vară să vină la seria de concerte camerale și simfonice ce se desfășoară de pe 15 iulie până pe 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, sub genericul “Anul Beethoven la Bucureşti”.

Programul serii de 29 iulie va cuprinde în interpretarea Cvartetului Arcadia, compus din Ana Török – vioara I, Răsvan Dumitru – vioara a II-a, Traian Boală – viola, Zsolt Török – violoncel o colecţie de teme celebre din muzica clasică în adaptare pentru cvartet de coarde din creaţia lui : J.S. Bach, S. Rachmaninov, P.I. Ceaikovski, J. Offenbach, G. Bizet, F. Chopin, A. Dvorak, D. Șostakovici, P. Mascagni, G. Puccini, G. Faure, M.A. Charpentier, E. Elgar, F. Kreisler, J. Strauss, B. Bartok.

Orchestra Camerata Regală dirijată de Constantin Adrian Grigore, solistă violonista Rebekka Hartmann, a pregătit publicului bucureştean pentru seara de 30 iulie, un program atractiv de aranjamente orchestrale din creaţia lui P. Mascagni, P. de Sarasate, C. Saint-Saens, W. A. Mozart, J. Offenbach, A. Dvorak, J. Brahms, G. Bizet, G. Bizet, A. Piazzolla, L. Anderson şi C. Gardel..

Crescând în anvergură an după an, Festivalul Internațional „Vara Magică” va mai aduce în săptămânile următoare pe originala scenă din faţa Ateneului formaţii orchestrale printre care Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal, solist Ștefan Cazacuvioloncel, Orchestra Naţională Simfonică a României, dirijată de acelaşi Cristian Mandeal, într-un concert fără solist, Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky  – vioară şi Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroșanu şi recitaluri camerale extraordinare susţinute, de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Josu de Solaun, de Octetul Regal şi de Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian.

Așadar, din 15 iulie până pe 27 august, 7 seri orchestrale şi 7 seri de muzică de cameră de cel mai înalt nivel vor reprezenta atracțiile acestui an la Festivalul Internațional „Vara Magică” OPEN AIR, în curtea Ateneului Român.

Biletele se pot găsi pe www.lanto.ro, www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 14 și 19.

Programul integral pe www.lanto.ro

Producător : Asociaţia Culturală Lanto Magia Muzicii

Coproducători : Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, TVR 3

Parteneri : NIRO Investment Group, Borsec, Oscar, Luxten, Vizual Graph, Asociaţia „Mâine va fi mai bine”, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Filarmonica „George Enescu”, Asociaţia culturală Pro Contemporania, Fundaţia „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”

Parteneri media : Radio România Muzical, Radio România Cultural, România TV, Agenția de carte, Mediatrust,  Liternet

 

15 Iulie – Ansamblul Violoncellissimo, fondat de Marin Cazacu

 

16 Iulie – Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, dirijor și solist David Lefevre

 

22 Iulie – Ansamblul Raro, fondat de Răzvan Popovici

 

23 Iulie – Ruxandra Donose – mezzo-soprană, la pian Sergiu Tuhutiu

 

29 iulieCvartetul ARCADIA

 

30 Iulie – Orchestra Camerata Regală – Dirijor : Constantin Adrian Grigore, Solistă : Rebekka Hartmann – vioară

 

5 August Alexandru Tomescu – vioară şi Josu de Solaun – pian

 

6 August – Orchestra Română de Tineret – Dirijor : Cristian Mandeal, Solist : Ștefan Cazacu – violoncel

 

12 August – Orchestra Naţională Simfonică a României – Dirijor : Cristian Mandeal

 

13 August – Octetul Regal

 

19 August – Romanian Chamber Orchestra – Dirijor : Cristian Măcelaru

 

20 August – Romanian Sinfonietta Orchestra  – Dirijor şi solist : Alexander Sitkovetsky – vioară

 

26 August – Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian

 

27 August – Kamerata Kronstadt – Dirijor : Cristian Oroşanu, Solişti : Nicolas Dautricourt – vioară, Răzvan Popovici – violă